Sorry, this entry is only available in Romanian.

„E muncă grea, dar, totodată, liniștitoare. Nu te enervezi, nu poți să-ți ieși din balamale. Te înțeapă albinele, dar rămâi calm și neîndurerat. Organismul și nervii se revigorează aici”

Jurnalistul Vadim Vasiliu de la proiectul «Oameni si kilometri» a realizat un reportaj grozav despre afacerea noastră de familie.

Ilie, un mierar din Găgăuzia, a ținut cu tot dinadinsul ca de prisaca cu 20 de stupi să îngrijească doar Grigori – prietenul său de-o viață. A refuzat oferta precupeților din sat care, auzind că moșul vrea să-și vândă albinele, au venit la el acasă și i-au înșirat banii pe masă. Ilie, însă, l-a așteptat pe Grigori să se întoarcă din Moscova, unde muncea în construcții. Și Grigori și-a dorit să revină acasă, la Cazaclia, și să-și croiască un rost în jurul albinelor. Și nu a dat greș. Cu suportul UE și-a încropit o afacere, fiind printre puținii apicultori care vând mierea pe piața autohtonă.Un an de zile i-a luat lui Grigori să deprindă arta albinăritului de la Ilie. Iar, acum, prisaca de pe colina cu salcâmi înfloriți din preajma satului numără deja 110 stupi. I-au trebuit șapte ani să-și facă o familie de albine atât de numeroasă.

„E muncă grea, dar, totodată, liniștitoare. Nu te enervezi, nu poți să-ți ieși din balamale. Te înțeapă albinele, dar rămâi calm și neîndurerat. Organismul și nervii se revigorează aici”, explică Grigori pe fundalul zumzetului neîncetat al albinelor. Vorbește liniștit, lipsit de orice urmă de patimă.

Într-o zi de muncă, prisăcarul, Grigori Cîvîrjîc, curăță stupii. Are grijă de reginele albinelor, pentru că acestea dirijează stupul prin feromonii pe care îi emană. De ele depind productivitatea și mobilizarea supușilor. „Fiecare stup trebuie verificat cel puțin o dată la zece zile, pentru că albinele încep să roiască. E nevoie de patru zile pentru a trece pe la toți stupii. Dacă albinele roiesc, e foarte mult de muncă cu acel stup, pentru că trebuie să separi regina și să o pui într-un alt stup, iar în acest stup să pui un cocon cu regină ce urmează să eclozeze.

Пасека Sweetland.md

Pe lângă munca aceasta, trebuie să rupi buruienile ce cresc în jurul stupilor. Buruienile se rup cu mâinile, coasa ar înfuria albinele. Munca aceasta se face dimineața devreme, înainte ca albinele să iasă din stup”, povestește Grigori în timp ce scoate cu grijă un fagure de pe care scutură cu mișcări fine albinele. Dar cea mai grea muncă este „secerișul mierii”. Atunci, la colectarea mierii, sare în ajutor întreaga familie.

E luna mai, iar albinele culeg prima recoltă – mierea de salcâm, considerată cea mai bună și mai scumpă în Republica Moldova. Dar nu este salcâmul primul copac polenizat de albine, explică Grigori. Producătorii de migdale sunt cei care îi caută pe albinari ca să le polenizeze livezile. Dar pentru că migdalul înflorește primul, prisăcarii nu culeg mierea, ci o lasă albinelor pentru a-și întări organismul. Astfel, albinele devin mai puternice după iarnă, prisăcarii au albine pregătite de muncă, iar crescătorii de migdale – o roadă bogată.

Treptat, pasiunea pentru albini a devenit pentru Grigori o afacere profitabilă. Și asta nu ar fi fost posibil fără implicarea membrilor familiei, mai ales, a fiicei Inna și ginerelui Andrei. Inna și Andrei sunt doi mileniali: tenace, hotărâți, încăpățânați și în pas cu noile tehnologii. Ambii sunt jurnaliști de formare, iar după ce au lucrat zece ani în mai multe instituții de presă din țară și au scris kilometri de texte jurnalistice, au decis să se reprofileze, să scrie o istorie în care personajele principale să fie ei înșiși.

Andrei a absolvit facultatea de Jurnalism și Comunicare a USM. Chiar în timpul studenției, a demonstrat o aprigă dorință de muncă și și-a găsit un post de reporter chiar în al doilea an de facultate. Apoi a perindat pe la mai multe redacții, până în momentul în care s-a ars profesional, iar salvarea, mărturisește el, a fost mierea.

„Am scris foarte mult despre business și am vrut să-mi încerc forțele în propria afacere. Dar una e să scrii și altceva e să practici. Când scrii istoriile de succes ale altora, apare un fel de gol interior, în sensul că cineva are o istorie, iar tu nu o ai. Tu scrii despre alții. Și m-am gândit – scriu deja de 10 ani despre alții, de ce nu mi-aș scrie propria poveste? Să fie una mică, modestă, dar să fie a mea!”, spune cu însuflețire Andrei.

Inna a absolvit Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative la USM, iar în al doilea an de studii, la fel ca și Andrei, și-a găsit un loc de muncă la o agenție de știri. Apoi a făcut un master în „Jurnalism european”.

Acum, cei doi tineri se identifică, mai curând, cu lumea afacerilor decât a jurnalismului, deși, anume pe tărâmul jurnalismului cei doi s-au cunoscut. „Totul este în conexiune, pentru că istoria familiei este istoria afacerii noastre, iar istoria afacerii este istoria familiei noastre”, spune Andrei.

Într-adevăr, brandul SweetLand, care definește afacerea cu miere, dar și ciocolată, a unit familia, iar fiecare își are propriul rol în această poveste. Tatăl, Grigori, e responsabil de prisacă. Mama, Tatiana, se ocupă de producerea ciocolatei și îmbutelierea mierii. Inna are rolul de administrare și planificare strategică, se ocupă și de documentație. Vitali, fratele Innei, răspunde de vânzări, finanțe și logistică. Iar Andrei e responsabil de strategiile de marketing, publicitate, rețele sociale și, parțial, vânzări.

Inna recunoaște că Andrei e generatorul de idei: „Andrei este cu partea creativă. Noi, însă, cei din Cazaclia, suntem mai pragmatici. De fapt, afacerea de familie e foarte complicată. Peste tot e business – acasă, la lucru”, spune Inna.

Andrei confirmă – afacerile de familie au și dezavantaje. „Cu un angajat e ușor. Îi poți spune orice, că nu ai nimic personal cu el. E doar afacere. Iar, în cazul nostru, nu poți să spui: Ești concediat, la revedere! Dintr-un punct de vedere, nu există oameni mai de încredere ca cei din familia ta, dar din alt punct de vedere, trebuie să fii foarte diplomat”, spune Andrei.

Ca orice afacere, începutul a fost greu și imprevizibil, își amintesc tinerii. După achiziția stupilor în 2016, a venit și prima recoltă – o tonă de miere. „Pentru un albinar amator, o tonă de miere e mult, iar pentru un profesionist e puțin. Pentru noi a fost mult și am decis să o vindem”, spune Andrei. Când a venit timpul vânzării a apărut și prima provocare.

Sistemul de vânzare a mierii în Republica Moldova funcționează prin intermediari. Majoritatea apicultorilor vând roada angrosiștilor la un preț de nimic.

Aceștia din urmă o vând în Uniunea Europeană (UE). De altfel, vânzarea mierii în spațiul comunitar este facilitată de ridicarea cotelor și a taxelor vamale după semnarea Acordului de Liber Schimb dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. „Acum Moldova cunoaște un boom al mierii datorat semnării acordului cu UE”, spune Andrei.

Pe lângă ridicarea cotelor și a taxelor, UE vine în ajutorul apicultorilor cu granturi, iar statul cu subsidii. Astfel, în apicultură au început să vină tot mai mulți tineri. „Datorită granturilor și susținerii din partea statului, tinerii introduc noi tehnologii și își măresc prisăcile și pot ajunge până la o mie de stupi”, explică Andrei.

Lui Andrei și Innei nu le-a surâs ideea că ar trebui să vândă mierea unor intermediari. De ce nu ar putea să o facă de sine stătător? Zis și făcut. S-au apucat să-și promoveze produsul pe Facebook și Instagram. Au creat și o imagine inedită datorită borcanelor în forma unor amfore. Capacele sunt acoperite cu pânză de sac, ca să arate mai rustic. Așa au început să vândă printre prieteni și cunoștințe. „S-au pornit vânzările. Oamenilor le-a plăcut produsul nostru. La un moment dat, clienții ne-au întrebat: Băieți, mai aveți ceva? Atunci a apărut ideea să vindem miere cu adaos de nuci și fructe uscate”, spune Andrei.
După primele livrări, a venit și prima comandă mare de miere. „Eu eram însărcinată în a șasea lună. Și, iată, a apărut prima comandă serioasă – 560 de borcane”, își amintește Inna. Nu se mai găseau borcane în depozite. Le puteai cumpăra doar la uzina de sticlă, care le vinde doar angro, pe paleți, câte 3.600 de bucăți. „Să înțelegeți, pe acel palet sunt clădite rândurile de borcane, unul peste altul, iar printre rânduri niște coale de carton! Era un mare cub de sticlă care a intrat ca prin minune în taxiul marfar!”, spune Inna.

Cu timpul, cuplul a descoperit că există programe de finanțare. Primul proiect l-au scris la SARD (Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia/Support to Agriculture and Rural Development), un program al Uniunii Europene, implementat de PNUD, destinat Găgăuziei și Taracliei. Dar nu au trecut concursul. Au sunat să afle care au fost neajunsurile dosarului. Au primit explicații și au depus a doua oară pentru grant. Și l-au luat: 7.000 de dollari! Condiția a fost ca aportul personal să fie de 20%. „Aportul nostru pe hârtie e unul, dar, de fapt, ajungem cam la aceeași sumă ca în grant. De exemplu, grantul nu presupune transportul, plata TVA-ului. Sau, de exemplu, noi am vrut echipament mai scump, iar suma grantului nu ne permitea să-l cumpărăm”, explică Andrei.

Granturile au adus un plus de motivație și au funcționat, în cazul lor, ca o locomotivă pentru dezvoltarea afacerii. „Nu este vorba doar de bani, spune Andrei. Când faci dosarul trebuie să proiectezi și un plan de afaceri, care prevede anumite termene de care trebuie să te ții. Una dintre clauzele contractului spune că, în cazul în care nu se respectă planul de afaceri, organizația poate să ridice utilajul cumpărat din grant. Acest fapt ne motivează. Cine ar vrea să-l piardă?”.

La început, lucrurile au mers ceva mai greu. „Sunt foarte multe detalii și adesea credeam că n-o să reușim. Sincer, dacă nu ar fi fost granturile și obligațiile care ni le-am asumat, nu exclud că am fi închis totul. De fapt, granturile ne-au motivat și ne-au disciplinat. Am înțeles că nu avem cale de întoarcere”, râde Inna. Din banii primiți din primul grant au achiziționat o linie de îmbuteliere, un aparat pentru obținerea mierii cremă, pe care o folosesc pe post de omogenizator, și o remorcă pentru transportarea stupilor.

Suma totală, primită sub forma unor granturi, e de 30.000 de euro. „Primul grant ne-a disciplinat și ne-a motivat să lucrăm, al doilea grant ne-a învățat cum să pregătim documentația. De la ODIMM am luat practica documentelor în interiorul companiei noastre. Al treilea grant ne-a ajutat să ne ridicăm la alt nivel. Am amenajat o încăpere care corespunde tuturor normelor și certificatelor. Fără acești bani, ne-ar fi fost mult mai complicat”, spune Inna.
Granturile sunt un sistem foarte isteț și bine pus la punct. În rezultat, micii întreprinzători, dar și statul au doar de câștigat. Afacerile care se dezvoltă în baza granturilor devin foarte transparente. Toate veniturile sunt declarate oficial, toate achizițiile se fac ca la carte, chiar și reginele albinelor, spune Andrei, trebuie cumpărate de la producători oficiali. Una dintre condițiile granturilor a fost crearea locurilor de muncă, iar acum compania SweetLand SRL, între timp creată, are 11 angajați.

Totodată, deși Andrei și Inna nu sunt primii care s-au gândit să pună nuci și fructe uscate în borcanele cu miere, ei sunt primii care au reușit să obțină acte oficiale pentru un asemenea produs. În ajutor au venit tot banii europeni. Cu aceștia au reușit să facă certificarea, standardizarea și regulamentul tehnic al noului produs. Într-un final, s-a reușit înregistrarea oficială a mierii cu umplutură.

„Mierea cu nuci poate fi văzută la multe iarmaroace, dar una sunt târgurile și alta e certificarea. Ea face ca acest produs să apară pe rafturile magazinelor. Ne-am pus scopul și am reușit. Și asta a dat un rezultat”, explică Inna. Acum mierea și produsele de miere SweetLand se vând în 100 de magazine din Republica Moldova.

Membrii familiei din Cazaclia sunt printre puținii apicultori care vând mierea pe piața autohtonă, pentru că, în mare parte, aceasta merge la export, în Uniunea Europeană. Ion Maxim, director al Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova, spune că 90% din mierea autohtonă e destinată exportului.

„În funcție de an și condițiile climaterice, cei șapte mii de apicultori, înregistrați oficial în Republica Moldova, produc între 5-7 mii de tone de miere. Nu avem taxe și limite. Câtă miere avem, toată o putem exporta. Mierea noastră are un gust deosebit, o aromă deosebită, și, din date neoficiale, europenii „dreg borșul” cu mierea noastră. Adică, ei aduc miere multă din America Latină și din China, iar cu mierea noastră fac gustul.”

Inna mai are o pasiune. Ciocolata. A decis să facă cursuri de preparare a ciocolatei. Au urmat deplasări la Kiev și cursurile online. După ce a învățat să facă ciocolată, Inna a accesat proiectul „Femei în afaceri” și un alt proiect UE pentru Găgăuzia – SLPA. Astfel, brandul SweetLand a prins și aromă de cacao.
Ciocolata produsă la Fabrica de la Cazaclia se face la comandă. E un produs handmade, cu termen de păstrare de 30 de zile și se vinde, în mare parte, în mediul corporatist. Companiile aleg această ciocolată în ajunul unor sărbători și o comandă drept cadou pentru angajați.
Cum a apărut numele de brand și compania SweetLand? Mama Innei, Tatiana, participând la o întrunire cu oamenii de afacere, a ținut o cuvântare în care a spus că ar fi fericită dacă Găgăuzia ar deveni un ținut dulce. E cumva o aluzie la „Pământul făgăduinței” din Biblie, un pământ unde curge lapte și miere.